Vă recomandăm să studiaţi acest document cu atenţie înainte de a începe utilizarea acestui site sau a serviciilor sale.

1. Condiţii generale
(i) UTILIZAREA ÎN CONTINUARE A ACESTUI SITE SAU A SERVICIILOR SALE ESTE ECHIVALENTĂ CU O CONFIRMARE EXPLICITĂ A ACCEPTĂRII TUTUROR PREVEDERILOR ACESTUI DOCUMENT. A.E.R. îşi rezervă dreptul de a modifica acest document în orice moment şi în orice fel. Modificările respective vor intra în vigoare din momentul în care vor fi introduse în prezentul document. Din acest motiv, vă invităm sa recitiţi periodic acest document. Dacă, în orice moment, doriţi să nu mai acceptaţi în întregime sau în parte prevederile acestui document, aveţi posibilitatea de a nu mai utiliza acest site.
Orice utilizare a acestui site sau a serviciilor sale va fi considerată un accept al termenilor şi condiţiilor conţinute în prezentul document.
(ii) Orice site şi paginile lor, care pot fi accesat public sau privat la domeniul adresat la http://www.fonduri-nerambursabile.info, precum şi orice alt site şi paginile lor, aflate în subdomeniile sale, denumite în continuare în acest document "Fonduri-nerambursabile.info", reprezintă un produs al Asociaţiei „Asistenţă – Educare – Reprezentare” (denumit în continuare în acest document "A.E.R.").
Toate drepturile de copiere, reproducere şi distribuţie sub orice formă sunt rezervate şi aparţin A.E.R., în conformitate cu legislaţia în vigoare în România.
(iii) Conţinutul Fonduri-nerambursabile.info şi al publicaţiilor sale nu reprezintă un punct de vedere oficial al instituţiilor, organizaţiilor şi persoanelor care au furnizat informaţiile prezentate în cadrul Fonduri-nerambursabile.info. Pentru detalii complete, singura sursă de informaţii de referinţă este instituţia finanţatoare, firma de consultanţă, instituţia mass-media, organizaţia sau persoana care a furnizat informaţiile care au stat la baza informaţiilor publicate în cadrul Fonduri-nerambursabile.info sau al celorlalte materiale realizate şi publicate în legătură directă şi explicită cu Fonduri-nerambursabile.info.
(iv) Echipa Fonduri-nerambursabile.info face toate eforturile pentru a furniza permanent informaţii corecte, preluate din surse autorizate, ori de câte ori acest lucru este posibil. Totuşi, Fonduri-nerambursabile.info şi A.E.R. nu pot garanta, explicit sau implicit, în privinţa conţinutului Fonduri-nerambursabile.info sau a produselor şi serviciilor oferite sau vândute în legătura directă şi explicită cu Fonduri-nerambursabile.info, provenite din alte surse.
(v) A.E.R. şi Fonduri-nerambursabile.info nu pot fi făcuţi răspunzători pentru modul în care un utilizator al site-ului utilizează în orice fel informaţii prezentate în acest site. Fonduri-nerambursabile.info şi A.E.R. nu îşi asumă răspunderea, în nici o situaţie, pentru nici o daună, pricinuită direct sau indirect, pentru nici o lipsă de profit directă sau indirectă (incluzând, dar fără a se limita la: daune pentru pierderea profitului, întreruperea unor afaceri, alte daune pecuniare), suferite ca urmare a utilizării sau a întreruperii utilizării informaţiilor şi serviciilor furnizate de Fonduri-nerambursabile.info.
A.E.R. şi Fonduri-nerambursabile.info nu pot garanta faptul că sistemele informatice sau programele software folosite pentru afişarea sau transmiterea informaţiei pe/de pe Fonduri-nerambursabile.info sau în orice altă formă nu conţin viruşi ori alte secvenţe distructive de cod sau alte proprietăţi distructive, deoarece aceste sisteme şi programe software nu sunt realizate de către/sub controlul A.E.R. sau Fonduri-nerambursabile.info.
(vi) Fiecare utilizator al Fonduri-nerambursabile.info este de acord ca, la cererea A.E.R., să exonereze de răspundere Fonduri-nerambursabile.info şi A.E.R. pentru orice acţiuni judiciare sau extrajudiciare şi să acopere cheltuielile de judecată şi orice alte cheltuieli care ar putea să apară ca urmare a încălcării de către utilizatorul respectiv a clauzelor prezentului document.

2. Proprietatea intelectuală
Prin utilizarea acestui site recunoaşteţi că Fonduri-nerambursabile.info şi toate serviciile şi produsele oferite sau comercializate prin intermediul Fonduri-nerambursabile.info au fost dezvoltate, compilate, pregătite, verificate, selectate şi aranjate de către A.E.R. şi alte organizaţii şi persoane prin utilizarea unor metodologii care implică un consum substanţial de efort, timp şi bani şi că ele constituie proprietatea intelectuală a A.E.R. şi a altor organizaţii sau persoane (după caz).
Conţinutul şi designul Fonduri-nerambursabile.info, precum şi orice alt material având legătură cu Fonduri-nerambursabile.info trimis prin e-mail sau furnizat în orice altă modalitate (spre exemplu: ghiduri, articole, design şi orice alte materiale) aparţin A.E.R. şi colaboratorilor săi (acolo unde acest lucru este specificat expres) şi sunt protejate de legislaţia privind proprietatea intelectuală. Cu excepţia situaţiilor precizate expres în prezentul document, este interzisă copierea, utilizarea sau reproducerea conţinutului şi designului Fonduri-nerambursabile.info fără a deţine o permisiune scrisă prealabilă în acest sens din partea A.E.R. Este interzisă în orice situaţii utilizarea numelui Fonduri-nerambursabile.info sau A.E.R. sau a oricăror derivări care fac trimitere la numele Fonduri-nerambursabile.info sau A.E.R. fără aprobarea scrisă prealabilă a A.E.R. Orice persoană fizica sau juridică poate contacta Fonduri-nerambursabile.info şi poate transmite idei, sugestii sau materiale de orice natură, în limitele reglementărilor legale în vigoare. Trimiţând orice informaţie sau material către Fonduri-nerambursabile.info sau A.E.R., recunoaşteţi A.E.R. dreptul deplin, permanent şi irevocabil de a modifica şi utiliza informaţiile sau materialele respective în orice mod considerat util sau necesar, inclusiv pentru a dezvolta şi comercializa noi produse sau servicii bazate pe aceste informaţii. Recunoaşteţi că nu aveţi nici un drept de a solicita orice formă de contraprestaţie pentru aceste informaţii sau documente. Pentru toate aceste informaţii şi materiale, garantaţi în mod explicit că: (a) deţineţi sau controlaţi conform legii toate drepturile care vă permit să transmiteţi informaţiile sau documentele respective; (b) că aceste informaţii sau documente sunt adevărate; (c) că utilizarea acestor informaţii sau documente nu încalcă prevederile prezentului document şi nu afectează alte persoane. A.E.R. şi Fonduri-nerambursabile.info nu îşi asumă nici o responsabilitate legată de aceste informaţii sau materiale.

3. Utilizarea conţinutului Fonduri-nerambursabile.info
Este interzisă utilizarea Fonduri-nerambursabile.info şi a serviciilor şi produselor oferite sau comercializate prin intermediul Fonduri-nerambursabile.info în modalităţi sau pentru atingerea unor scopuri care contravin normelor legale în vigoare sau prevederilor prezentului document.
Fiecare utilizator al Fonduri-nerambursabile.info acceptă să nu utilizeze, transfere sau distribuie nici una din informaţiile prezentate prin intermediul Fonduri-nerambursabile.info într-o maniera care ar putea constitui concurenţă pentru Fonduri-nerambursabile.info.
Este interzisă copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afişarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum şi orice modalitate de exploatare a Fonduri-nerambursabile.info, cu excepţia afişării pe ecranul unui computer personal şi imprimarea sau descărcarea, în scop personal şi necomercial, a anumitor documente sau informaţii explicit desemnate în acest scop, cu condiţia păstrării nemodificate a tuturor elementelor care fac referire la drepturile de proprietate intelectuală, alte drepturi de proprietate şi condiţiile de utilizare ale documentelor sau informaţiilor respective.
Conţinutul Fonduri-nerambursabile.info poate fi vizualizat numai pentru folosinţă personală a utilizatorului site-ului, lipsită de intenţie comercială. Dreptul de utilizare a Fonduri-nerambursabile.info:
a) este individual (aparţine numai utilizatorului care accesează Fonduri-nerambursabile.info şi nu poate fi transmis în nici un fel unei alte persoane) şi ne-exclusiv.
b) permite obţinerea anumitor materiale realizate de către A.E.R. şi Fonduri-nerambursabile.info şi publicate prin intermediul Fonduri-nerambursabile.info sub formă de documente tipărite sau sub alte forme stabilite de A.E.R. şi Fonduri-nerambursabile.info. Este interzisă comercializarea sub orice formă a acestor materiale, cu excepţia celor explicit desemnate comercializării, în condiţiile stipulate de încheierea unui contract prealabil cu A.E.R..
c) nu permite reproducerea, modificarea sau afişarea precum şi participarea la transferul, multiplicarea sau vânzarea de materiale realizate prin reproducerea, modificarea sau afişarea sub orice formă, în întregime sau parţială, a conţinutului Fonduri-nerambursabile.info. Fac excepţie cazurile în care A.E.R. acordă unui beneficiar nominalizat, în scris şi în anumite condiţii expres precizate, un drept explicit în acest sens. Pentru a solicita un astfel de drept, contactaţi A.E.R. folosind informaţiile de contact afişate în site.
Este interzisă redistribuirea sau publicarea informaţiilor şi documentelor prezentate în cadrul Fonduri-nerambursabile.info sau sub numele Fonduri-nerambursabile.info fără acceptul scris prealabil al A.E.R., indiferent de instrumentele prin intermediul cărora se realizează distribuirea (radio, televiziune, presa scrisă, reţele de calculatoare, afişarea în cadrul altor pagini web). Este interzisă utilizarea Fonduri-nerambursabile.info şi a informaţiilor oferite prin intermediul său pentru crearea unei baze de date. Este interzisă utilizarea Fonduri-nerambursabile.info şi a informaţiilor oferite prin intermediul său pentru a îmbunătăţi calitatea altor informaţii vândute sau oferite de un utilizator al Fonduri-nerambursabile.info către terţe părţi.
Este interzisă utilizarea numelui Fonduri-nerambursabile.info şi a A.E.R. precum şi denumirile serviciilor oferite prin intermediul Fonduri-nerambursabile.info în orice mod care creează în mod eronat impresia că există o legătură directă între persoana care utilizează aceste nume sau denumiri şi proprietarii, administratorii sau angajaţii A.E.R. sau Fonduri-nerambursabile.info. Fac excepţie cazurile în care A.E.R. acordă unui beneficiar nominalizat, în scris şi în anumite condiţii expres precizate, un drept explicit în acest sens.
Orice altă situaţie neprecizată aici necesită consultarea şi acordul prealabil al A.E.R..
Persoanele fizice sau juridice responsabile de încălcarea prevederilor din prezentul document vor suporta prevederile legislaţiei în vigoare în România.

4. Buletinele informative electronice şi materiale de studiu
Fonduri-nerambursabile.info poate transmite părţi din conţinutul său şi alte materiale de studiu prin buletine informative transmise prin intermediul poştei electronice (e-mail) sau prin suportul tehnic de e-learning. Utilizarea informaţiilor transmise prin intermediul buletinelor informative se va realiza în concordanta cu prevederile prezentului document.
Respectarea procedurii de abonare la buletinele informative al Fonduri-nerambursabile.info sau la serviciile de e-learning echivalează cu acceptarea explicită a dreptului A.E.R. şi/sau a operatorilor săi de marketing direct de a păstra, prelucra şi utiliza datele furnizate în momentul abonării în conditiile Legii 677/2001.
Prin abonarea la buletinele informative ale Fonduri-nerambursabile.info sau la alte servicii ale Fonduri-nerambursabile.info sunteţi de acord să fiţi incluşi în baza de date a A.E.R. şi să primiţi ocazional informaţii promoţionale prin e-mail sau poştă. Membrii înscrişi în baza de date certifică faptul că îşi cunosc drepturile conferite de Legea nr. 677/2001 privind protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date. A.E.R. poate deţine informaţii despre Dumneavoastră, oferite de Dumneavoastră printr-un formular de înregistrare. Aceste informaţii pot include, printre altele, numele, adresa, numere de telefon etc.
Informaţiile despre Dumneavoastră pot fi folosite doar în scopuri asociate comercializării şi promovării serviciilor şi/sau produselor Fonduri-nerambursabile.info şi ale A.E.R., cum ar fi: procesarea cererilor Dumneavoastră; oferirea de produse şi/sau servicii către Dumneavoastră; facturare; soluţionarea cererilor, întrebărilor sau a reclamaţiilor făcute de către Dumneavoastră; contactarea Dumneavoastră (inclusiv prin poştă, e-mail sau telefon) în legătură cu oferte de produse şi servicii ale Fonduri-nerambursabile.info şi ale A.E.R.; înregistrarea informaţiilor despre Dumneavoastră în vederea alocării sau oferirii recompenselor, reducerilor şi/sau a altor beneficii.

5. Accesul plătit
Accesul la anumite părţi sau la întreg conţinutul Fonduri-nerambursabile.info poate fi permis numai după plata unui abonament.
Toate plăţile, incluzând taxele aplicabile acestor plăţi, trebuie realizate în avans, în moneda naţională a României. În cazul preţurilor exprimate în EUR (euro), conversiunea EUR în moneda românească se va realiza la cursul de schimb oficial al Băncii Naţionale a României valabil la data efectuării plăţii.
Accesul plătit nu va fi permis decât după momentul la care se confirmă primirea de către A.E.R. a contravalorii băneşti a serviciilor.
Fonduri-nerambursabile.info şi A.E.R. nu vor solicita niciodată abonaţilor săi plata unor servicii deja prestate. Nu poate să existe nici o situaţie în care Dumneavoastră să folosiţi întâi un serviciu Fonduri-nerambursabile.info şi apoi sa fiţi obligaţi la plata unor sume de bani. Orice astfel de cerere din partea unor persoane care pretind ca acţionează în numele Fonduri-nerambursabile.info nu are nici o legătură cu A.E.R. sau cu Echipa Fonduri-nerambursabile.info şi va trebui tratată ca atare.
Accesul plătit poate fi întrerupt temporar, în baza unei înţelegeri între A.E.R. şi persoana juridică sau fizică care deţine dreptul de acces plătit. Pentru perioada de întrerupere temporară a accesului, nici una din părţi nu poate cere compensaţii sau alte daune.
Persoana juridică sau fizică care deţine dreptul de acces plătit poate solicita întreruperea permanentă a accesul plătit la conţinutul Fonduri-nerambursabile.info, renunţând implicit la suma de bani reprezentând contravaloarea părţii din abonament rămasă neutilizată din durata totală de valabilitate a abonamentului achiziţionat.
În situaţia în care accesul plătit la conţinutul Fonduri-nerambursabile.info este întrerupt permanent din cauze care ţin direct de Fonduri-nerambursabile.info sau A.E.R., persoana juridică sau fizică care deţine dreptul de acces plătit va primi înapoi suma de bani reprezentând partea din abonament rămasă neutilizată din durata totală de valabilitate a abonamentului achiziţionat. În nici o situaţie, Fonduri-nerambursabile.info sau A.E.R. nu pot fi obligaţi la plata unor sume de bani care să depăşească în cuantum valoarea plăţilor deja efectuate către A.E.R. corespunzând părţii din abonament rămasă neutilizată din durata totală de valabilitate a abonamentului şi eventualele taxe de transfer corespunzând sumelor respective.

6. Alte tranzacţii
Fonduri-nerambursabile.info poate fi folosit de către unii dintre partenerii săi de afaceri drept bază pentru vânzarea sau promovarea unor produse şi servicii, altele decât cele furnizate sau intermediate de A.E.R. şi Fonduri-nerambursabile.info. În această situaţie, contractul care va reglementa relaţia dintre cumpărător şi furnizorul de produse şi servicii respectiv nu va implica Fonduri-nerambursabile.info şi A.E.R..

7. Înregistrare, parole şi responsabilităţi
Ca parte a procesului de înregistrare necesar pentru obţinerea accesului la anumite porţiuni ale Fonduri-nerambursabile.info, utilizatorul trebuie să-şi aleagă un set de informaţii de accesare (Nume de utilizator şi Parolă). În acest scop, trebuie furnizate anumite informaţii necesare pentru înregistrare, informaţii care trebuie să fie adevărate, complete şi actualizate. Numele de utilizator sau Parola trebuie să nu fi fost deja alese de un alt utilizator al Fonduri-nerambursabile.info şi să nu fie considerate ofensatoare sau nepotrivite de către A.E.R.. A.E.R. poate refuza să permită accesul dacă o parte din informaţiile furnizate în procesul de înregistrare nu pot fi verificate.
Aceste informaţii de accesare sunt confidenţiale. Utilizatorul care a obţinut aceste informaţii în urma abonării se angajează să protejeze confidenţialitatea lor şi să nu le comunice nici unei alte persoane. Utilizatorul respectiv este în intregime responsabil pentru folosirea şi activitatea desfăşurata prin intermediul contului său de utilizator.
Fiecare set de informaţii de accesare (Nume de utilizator şi Parola) permit accesarea Fonduri-nerambursabile.info de către un singur utilizator. Este interzisă utilizarea în comun a informaţiilor de accesare. Fonduri-nerambursabile.info nu permite accesul mai multor utilizatori sau accesul unei reţele de calculatoare (LAN) la conţinutul său. În astfel de situaţii, A.E.R. îşi rezerva dreptul de a anula sau a suspenda accesul furnizat de respectivele informaţii de accesare, fără posibilitatea returnării sumelor de bani care au rămas nefolosite din abonamentul plătit.
Vă recomandăm să nu dezvăluiţi nimănui informaţiile de accesare. Fonduri-nerambursabile.info şi A.E.R. nu vă va cere niciodată informaţiile de accesare în mesaje sau telefoane nesolicitate. Vă sfătuim să nu dezvăluiţi aceste informaţii persoanelor care vă cer acest lucru. Ori de câte ori aveţi posibilitatea, utilizaţi butonul "Ieşire" şi închideţi fereastra programului de navigare pe Internet (browser) atunci când nu mai doriţi să vizualizaţi conţinutul Fonduri-nerambursabile.info.
În cazul funcţionării necorespunzătoare a informaţiilor de accesare a Fonduri-nerambursabile.info (imposibilitatea accesării site-ului, lipsa accesului la anumite servicii incluse în abonamentul deţinut de utilizator etc.), abonatul trebuie să anunţe cât mai curând Fonduri-nerambursabile.info sau A.E.R., care va comunica în cel mai scurt timp posibil momentul când problema identificată va fi rezolvată. În cazul pierderii informaţiilor de accesare, aceasta situaţie trebuie anunţată către Fonduri-nerambursabile.info sau A.E.R. printr-o notificare oficială transmisă prin fax la adresa de contact precizată în site. În cel mai scurt timp posibil, după ziua primirii notificării de către A.E.R., va fi realizat un nou set de informaţii de accesare care va fi trimis prin poştă recomandată cu confirmare de primire către abonat. Abonatul poate modifica ulterior aceste informaţii.
Nici o transmisie de date prin intermediul Internet-ului nu poate fi garantată a fi absolut sigură. În consecinţă, în ciuda eforturilor Fonduri-nerambursabile.info şi A.E.R. de a proteja informaţiile furnizate de abonaţi, nu poate fi asigurată sau garantată securitatea totală a informaţiilor transmise de abonaţi către Fonduri-nerambursabile.info, către şi de la serviciile online sau produsele accesibile din Fonduri-nerambursabile.info. Vă rugam să aveţi în vedere faptul că orice informaţie trimisă către noi se va face pe propriul risc al utilizatorului.

8. Modificarea conţinutului sau a condiţiilor de utilizare
A.E.R. îşi rezervă dreptul de a modifica, adăuga, suspenda sau şterge porţiuni ale conţinutului Fonduri-nerambursabile.info sau de a schimba specificaţiile tehnice legate de utilizarea Fonduri-nerambursabile.info în orice moment. De asemenea, A.E.R. îşi rezervă dreptul de a restricţiona, temporar sau permanent, accesul utilizatorilor la o parte sau la întregul conţinut al Fonduri-nerambursabile.info.
Prezentul document poate fi modificat în orice moment, fără o notificare a utilizatorilor Fonduri-nerambursabile.info. Cea mai recentă versiune a Termenilor şi Condiţiilor de Utilizare poate fi accesată în documentul publicat în aceasta pagină.

9. Forţa majoră
Fonduri-nerambursabile.info este un serviciu activ non-stop (24 de ore pe zi, 7 zile pe săptămână). Fonduri-nerambursabile.info poate suferi întreruperi temporare ale funcţionării în scopul realizării de activităţi de întreţinere sau datorate condiţiilor de găzduire. A.E.R. nu îşi asumă nici o responsabilitate privind găzduirea informaţiilor administrate de A.E.R. prin Fonduri-nerambursabile.info. A.E.R. nu poate fi făcut responsabil pentru nici o întârziere sau eroare în conţinutul furnizat de către Fonduri-nerambursabile.info sau de către publicaţiile apărute în legătură directă cu Fonduri-nerambursabile.info, dacă întârzierea sau eroarea a rezultat direct sau indirect din cauze care nu depind de voinţa sau de A.E.R.. Aceasta exonerare include, dar nu se limitează la: erorile de funcţionare al echipamentului tehnic utilizat de către A.E.R., funcţionarea defectuoasă sau oprirea serverelor pe care este postat Fonduri-nerambursabile.info, lipsa funcţionării conexiunii la Internet, acţiunea viruşilor informatici, accesul neautorizat în sistemele Fonduri-nerambursabile.info, erorile de operare, greva etc.

10. Diverse
Verificarea informaţiilor din Fonduri-nerambursabile.info
A.E.R. urmăreşte permanent să ofere informaţii actualizate şi corecte. În cazul apariţiei oricăror erori de această natură, utilizatorii sunt invitaţi să anunţe un reprezentant al Fonduri-nerambursabile.info, care va verifica în cel mai scurt timp posibil situaţia semnalată şi va opera eventualele corecţii necesare. În acest scop vă invităm să utilizaţi datele de contact precizate pe site.
Servicii cu termeni de utilizare distincţi
Unele servicii oferite de Fonduri-nerambursabile.info pot face obiectul unor termeni şi condiţii de utilizare diferiţi, care vor fi afişate în cazul fiecărui astfel de serviciu la loc vizibil putând fi studiaţi înainte de folosirea serviciului.
Publicitatea în Fonduri-nerambursabile.info
În interiorul conţinutului Fonduri-nerambursabile.info pot fi incluse secţiuni publicitare în care se vor afişa mesaje publicitare ale unor terţe persoane. A.E.R. nu este responsabil în nici o măsură pentru conţinutul acestor mesaje publicitare.
De asemenea, A.E.R. nu este responsabil pentru conţinutul paginilor web la care se face trimitere din conţinutul Fonduri-nerambursabile.info.
Notificări
Orice notificare oficială către Fonduri-nerambursabile.info sau A.E.R. trebuie trimisă în scris, prin intermediul faxului, la numărul de fax menţionat în site. Orice altă modalitate de contact are caracter neoficial şi va fi considerată ca având doar un rol de informare generală.

11. Legea aplicabilă şi jurisdicţia
Drepturile şi obligaţiile stabilite prin prezentul document pentru Fonduri-nerambursabile.info şi A.E.R., pe de o parte, şi fiecare utilizator al Fonduri-nerambursabile.info, pe de altă parte, precum şi toate efectele juridice pe care le produce prezentul document vor fi interpretate şi guvernate de legea română în vigoare.
Orice litigiu care are ca obiect drepturile şi obligaţiile stabilite prin prezentul document va fi adus spre soluţionare în faţa instanţelor româneşti.
Dacă una sau mai multe prevederi ale prezentului document sunt dovedite că nu se încadrează în prevederile legale în vigoare sau că nu pot fi aplicate pe deplin, acestea vor fi aplicate în măsura maximă posibilă, iar toate celelalte prevederi ale prezentului document vor rămâne în vigoare.